Mesaj de neuitat în codul Morse

Tehnologia a avansat extraordinar de repede în ultimii 90 de ani și acum ne transmitem mesaje foarte ușor și foarte repede prin multe căi de comunicare, dar să nu uităm de primul limbaj global creat de Samuel Morse în anul 1830, și anume alfabetul Morse - folosit pentru a transmite mesaje prin intermediul telegrafului electric.
Samuel Morse a fost cel care a realizat indirect temelia telefoniei din zilele noastre. A identificat literele utilizate mai des și le-a asociat cu sunete scurte < e = un singur punct>, iar cele utilizate mai rar le-a asociat cu sunete lungi < t = o linie>.
Inovația inventatorului în timp a fost revizuită și aplicată prin transmiterea sunetelor lungi sau scurte în semnale mecanice sau vizuale și în semnale radio.



Trei puncte, trei linii și iar trei puncte: ...---... = S.O.S. - Save Our Souls = Salvați Sufletele Noastre, Send Out Succour = Trimiteți ajutor sau Save Our Ship = Salvați NavaNoastră - în 1908 a devenit principalul semnal radio maritim de pericol până în anul 1999, când a fost schimbat cu Sistemul Global Maritimă de Siguranță. Marina franceză în 1997 a transmis ultimul mesaj în cod Morse și suna astfel: ”Către toți. Acesta e strigătul ultim înainte de tăcerea noastră veșnică.”

Mesajul meu în această dimineață pentru tine este în codul Morse:

-- ..- .-.. - ..- -- . ... - . .. .- .-. - .- .. ..- -... . ... - . ..-. .. .. .-. . -.-. ..- -. --- ... -.-. .- - --- .-. .--. . -. - .-. ..- - --- - -.-. . . .- -.-. . - .-. .- .. . ... - ..

Zâmbesc, deoarece îmi dau seama că nu ai înțeles nimic. Traducerea este:

 Mulțumește! Iartă! Iubește! Fii recunoscător pentru tot ceea ce trăiești!

Codul Morse este o altă limbă uitată, dar din punctul meu de vedere ar fi util să știm să comunicăm în puncte și în linii, când cuvintele nu ne sunt înțelese,
Eu sunt fascinată de acest mod de comunicare folosit încă și astăzi în sistemul militar și maritim, dar și în asistența spacială pentru oamenii cu dizabilități locomotorii sau senzoriale. Am acasă un perete pe care am scris alfabetul Morse și sunt foarte mândră.




-- --- -.. . ... - .. .- . ... - . .--. . -. - .-. ..- .--. .-. --- - .. .-.-.- -. .. -.-. --- .-.. .- . .. --- .-. --. .-


Sursa foto: pixabay.com


Mesaj de neuitat în codul Morse Mesaj de neuitat în codul Morse Reviewed by Sabina Laiber on iulie 11, 2019 Rating: 5

Niciun comentariu:


Spune, te rog! :P

Dacă Dumnezeu ar exista...

                 Dacă Dumnezeu chiar există mi-aș dori să îmi îndeplinească doar o singură dorință.                Îmi doresc ca oamenii s...

Un produs Blogger.