Dau la o parte draperia de gânduri şi perdeaua de cuvinte şi las ca ochii să privească pe fereastră cum sufletul zboară în spaţiul nedefinit al universului.
În depărtare se văd şi alte suflete care dansează voioase printre firele timpului spaţial.
Îmi chem sufletul înapoi.
Îl cuprind cu toată fiinţa mea şi îi spun:"Bine ai venit!"
..........................................................
De câte ori nu ai plâns în tine şi ţi-ai inundat întreaga-ţi fiinţă?
De câte ori nu ai spus că renunţi la tot ceea ce înseamnă durere?
Şi de câte ori ţi-ai revenit la viaţă asemenea unei păsări phoenix?
..........................................................
De ce nu înţelegem de la bun început (de când ne conştientizăm) că suntem fiinţe minunate şi avem fiecare dintre noi un rol frumos în tot "tabloul" existenţial?
De ce nu privim în oglinda potrivită în care să ne vedem clar?
De ce spunem "pas" la paşi pe care oricum îi vom face la un moment dat?
............................................................
Îmi doresc lumină în drumul meu!
Îmi doresc atingeri de stele să pot lumina ca ele, chiar şi după mii de ani!
Îmi doresc să fim cu toţii o pasăre măiastră ce zboară printre planete şi găuri negre!
...............................................................
A fost odată ca niciodată...
Şi de n-ar fi fost....
Am fi încălecat pe o şa şi să purcedem spre inima Creaţiei.
Ce ne face umani?
Reviewed by Sabina Laiber
on
august 15, 2011
Rating:
Niciun comentariu:
Spune, te rog! :P