Îmi îndrept privirea sper acei ochi şi îi studiez în amănunt… se uită şi ei la mine cu aceiaşi intensitate. Mă emoţionez un pic… dar nu mă las şi continui să caut şi să găsesc esenţa.
Dintr-o dată clipeşte puternic, mă trezeşte parcă, e ca şi cum ar vrea să-mi transmită că mă pierd în detalii… cu toate că-mi plac acele detalii (culorile, imaginile, filmul ce derulează). Clipesc şi eu ca să-mi clarific vederea… se întrevede parcă un tunel şi în îndepărtare se întrezare o lumină galbenă… mă apropii şi mai mult, călătoresc cu ochii şi lumina devine albă, un alb imaculat.. e cald, îmi e cald şi mă relaxez… întind mâna şi ating lumina cu degetul arătător de la mâna dreaptă… wow…. ce senzaţie… degetul se pierde în lumină, nu-l mai văd…doar simt că e bine acolo, dincolo.
Vreau să intru cu totul acolo.. şi astfel mă apropii şi mai mult.. fruntea atinge punctul luminos şi păşesc… punctul se măreşte şi devine asemenea unei porţi pe care eu intru…
Clipesc încă o dată…. a dispărut… dar am senzaţie că sunt ACOLO.
Ochii şi sufletul
Reviewed by Sabina Laiber
on
noiembrie 10, 2008
Rating:
Niciun comentariu:
Spune, te rog! :P