Niciodată nu am înţeles şi nu am să îmi dau voie să înţeleg cum "dragostea" este tradusă de unii ca fiind de fapt o "afacere".
În ultima vreme se merge pe ideea să fim din ce în ce mai informaţi, să ne ştim drepturile şi să ne cunoaştem "străfundurile minţii" ... şi totuşi unii dau cu bâta în baltă cu brio. Căsătoria - celula de bază a societăţii. Fleoşc!
Când de fapt se merge clasic (se pare) pe ideea inovatoare: cum să fac bani şi să nu se înţeleagă greşit! Te căsătoreşti. Intri în rândul lumii. Şi dacă ai norocul ca partenerul să aibă şi o poziţie socială deja creată până sa apari tu în decorul vieţii sale: te numeşti un om împlinit. Ţi-ai găsit jumătatea! Din nou: fleoşc! Pietrei aruncate în balta plină cu peşte îi faci vânt de sare de 5 ori, dar la final se duce pe fundul apei scufundându-te şi pe tine odată cu ea. Pardon, scufundându-se iluziile, încă o dată, că ţi-ai găsit împlinirea cu plinul celuilalt.
Oare, cum e să iubeşti şi să nu te întrebi o secundă cât de mult te iubeşte celălalt???
Cum e să oferi fără să ceri nimic în schimb?
Cum e să trăieşti pur şi simplu trăirile tale fără să zici: NOI???
Noi? Cuvânt ce atârnă greu. Nu mai eşti tu, sunteţi voi! Haide măi, că asta e culmea!
Adică până să îl/o întâlneşti erai altcineva, acum, dintr-o dată ai căpătat altă formă socială???
Da, nu-s de acord cu o căsătorie de genul: bişniţărie! Ce bine era când te căsătoreai în faţa unui pom. Mai ştie cineva ritualul? Fără ştiri, fără invitaţi, doar tu, el şi pomul ...
Chiar trăim într-o lume a banilor? Chiar să fie o lume atât de materială încât sufletul să ne fi fost transformat într-o bancnotă de circulaţie mondială???
Apreciez la maxim când văd (rareori, adevărat ) mergând mână de mână doi oameni în vârstă. Au trecut peste toate cele "neimportante" şi au ales să fie împreună. Aia-s cu adevărat norocoşi că ştiu să îşi aprecieze sufletul!
Sufletul este plin de iubire, nu de robie!
În fine...
"Aleg să fiu eu cu altcineva!"
Reviewed by Sabina Laiber
on
august 22, 2011
Rating:
Niciun comentariu:
Spune, te rog! :P